Pornesc în discuţiile de azi de la următoarea idee:
„In fata lui Dumnezeu nu cred ca este atat de important daca ai fost presedinte."
Leg acest răspuns de o altă idee:
"Sufletele presedintilor sunt la fel de importante ca ale gunoierilor, cred eu. Deindata ce parasesc trupul, isi urmeaza ciclul. "
Încurajez această idee, căci am aceeaşi încredinţare eu însămi.
Între cele două fraze, care aparent ridică idei asemănătoare, eu percep aici câteva nuanţe.
Aş dori să se citească aceste rânduri cu atenţie, pentru a sesiza cele pe care doresc să le evidenţiez.
Da, toate sufletele au aceeaşi importanţă pentru Dumnezeu: ale oamenilor sărmani, sau nepricepuţi încă să urce în planuri profesionale, sociale mai înalte, la fel ca şi ale celor care străbat cu uşurinţă astfel de planuri de anvergură, chiar planetară, nu numai statală. Cu uşurinţă - chiar dacă la baza unor astfel de avansări stă aroganţa agresivă sau ardoarea de a ajuta.
Desigur că nu grandoarea superficială, puterea impusă semenilor, au importantă în faţa lui Dumnezeu. Deşi au şi ele importanţa lor, căci sunt faze absolut necesare de libertate, pe care Dumnezeu le înţelege mai bine decât oricare dintre noi… Voi dezvolta în viitor astfel de subiecte, legate de conducătorii lumii - vechi şi contemporani deopotrivă. Ceea ce aş dori să discut aici, cu acest prilej, este faptul că în faţa lui Dumnezeu contează foarte mult 2 aspecte, cel puţin:
1. faptul că fiecare spirit uman a venit aici pentru a-şi cunoaşte toate neputinţele (şi să-şi consolideze de asemenea puterile spirituale corect folosite): prin trăire efectivă, prin proprie recunoaştere a acestor neputinţe care se pot manifesta oriunde s-ar duce, în orice parte a universului, împiedicându-şi semenii în străduinţele lor de percepe corect lumea şi de a aplica corect cunoaşterile astfel primite. Chiar dacă în momentul trăirii efective nu avem capacitatea de a înţelege diverse elemente constitutive ale lumii noastre, chiar dacă nu avem puterea de a ne ordona înaintărilor tuturor semenilor noştri, cu siguranţă vine momentul în care vom avea puterea să le percepem corect pe toate: în derularea vieţii sau după terminarea ei.
2. faptul că asemenea spirite - multe acum pe Pământ - chiar oferă anumite feluri de ajutor celorlalţi evoluanţi care vin şi ei tot pentru acelaşi fel de cunoaşteri, alături de multe altele, mai restrânse, mai personale, nu de anvergură planetară. Oferă momente - grele, este foarte adevărat - prin care alţii învaţă, consolidează şi dezvoltă, ramifică sentimente umane înălţătoare pentru drumurile tuturor spiritelor: echilibru, bunătate, sacrificiu, altruism, iubire…
Este drept, nu toată lumea are nevoie de răutate şi cruzime pentru a înţelege reversul acestora, dar mulţi chiar au nevoie. Nu există nimic fără rost, nicăieri. Cei care au deja în bagajul lor sentimente pozitive, constructive, înălţătoare, în astfel de condiţii dure îşi consolidează cele pe care deja le au, exprimându-le şi oferind astfel întotdeauna exemplul personal, care vine să sprijine fixarea învăţăturilor. Un exemplu care este urmat pe loc de alţii sau după terminarea vieţii - pentru cei care nu au puterea să-şi modifice direct, acum, atitudinea agresivă faţă de semenii lor.
Ar trebui să ne gândim numai la faptul că prin hotărârile pe care conducătorii - în special cei agresivi le iau, bune-proaste cum or fi ele - ei pun în faţa semenilor lor conjuncturi în care se vor descurca în fel şi chip, după priceperile lor.
Ei, cei mai huliţi dintre cei care ne-au trecut prin faţa conştiinţei noastre, ale căror fapte reprobabile nu trebuie să le dăm exemplu de urmat, au însă 2 atu-uri în faţa lui Dumnezeu, chiar daca este neplăcut multora să spunem asta... dar de dragul adevărului trebuie spus...:
- sunt cei mai mici dintre cei aflaţi acum la întrupare, dintre spiritele întrupate ca oameni: fără experienţa, cu o frică cumplită de viaţă pământeană, orbiţi de dorinţa de supravieţuire cu orice preţ, în condiţiile în care nu sunt obişnuiţi să accepte superioritatea altora. Pe nici un plan.
Toţi am fost aşa, toţi avem sechele, toţi am vrea să nu le mai avem...
Şi toate se câştigă doar pe măsura creşterii puterilor noastre interioare, pe măsura formării şi diversificării experienţei noastre de viaţă.
- conştiinţa de bază a oricăror spirite umane este uriaşă... Cei pe care eu îi numesc în studiile mele bazali ai blocurilor piramidale şi blocuri spirituale afiliate bazalilor, cei pe care avem tendinţa de a-i desconsidera pentru manifestările lor neomeneşti sau pentru nepriceperile lor, au ştiut foarte bine, înainte de schimbarea vremurilor, înainte de ultima mare glaciaţiune, că vor fi criminalii vremurilor care vor veni… Acel moment al lor de înţelegere i-a condus la încercarea de a se ascunde pe fundul oceanului planetar, agonizând fără să se desprindă de viaţă, o agonie înfiorătoare, prin care doreau să simtă chinurile pe care ştiau, din experienţa ajutătorilor lor înaintaţi, că le-a venit şi lor timpul să le facă, căci toate spiritele trec prin aşa ceva...
Aceasta nu este o poveste inventată. Este istorie trăită de către majoritatea celor care se află azi pe Pământ.
Treptat le vom cunoaşte pe toate …
Iată aşadar de ce Dumnezeu ne iubeşte pe toţi, pe cei care au stricat lumea… spunem noi cam pe nedrept… Poate că, dimpotrivă, ei fac mai dreaptă calea noastră… a celor care ne credem în fel şi chip: treziţi, înălţaţi, iluminaţi… Nu este de urmat, ci de înţeles şi, acolo unde este posibil, de evitat. Unde nu este posibil de evitat, este de trăit la cotele cele mai înalte de care putem fi în stare.
Cei care fac rău nu sunt de admirat, dar sunt importanţi, aşadar… Cei care îi admiră sunt şi ei de înţeles, dar nu şi de urmat…
Sunt cu toţii importanţi, nu numai pentru că au venit să evolueze aici. Orice suflet este important, şi am demonstrat că Dumnezeu nu distruge nici un suflet, nu există iad, ci numai conştiinţă care se orientează astfel să nu mai facă niciodată ceva rău. Să nu se mai considere nimeni superior, dar să facă lucruri mereu superioare…
În faţa lui Dumnezeu însă mai contează o anume subtilitate a rolului dezvoltat în societate. A fi conducător nu este un grad obţinut pe vecie. Un conducător nu devine niciodată un zeu, un sfânt, chiar dacă orice om poate fi numit aşa. Nici un suflet nu este „sfânt" pe vecie, nici „Iudă", nici „fariseu"… Nici acela de conducător de popor - nici acela de gunoier… Gunoierul de azi poate a fost sfântul de ieri sau va fi „sfânt" în alt ciclu de vieţi, când va fi nevoie.
De altfel, a fi în văzul lumii înseamnă o amprentare puternică: înseamnă astfel o învăţătură puternică într-un câmp mental foarte dens. Înseamnă să-i facem sau nu faţă, să facem lucrări ori să nu le putem face - să-i obligăm pe alţii să le facă. Şi să ştim că evoluţiile noastre viitoare ne vor învăţa să ajungem să le facem pe toate, în orice condiţii, după cum conştientizăm foarte detaliat toate seturile noastre de neputinţe.
A fi conducător înseamnă să creezi sau să perpetuezi condiţii pentru un popor întreg: condiţii să sufere sau să nu sufere - şi totuşi în suferinţă sau în lipsa ei să-şi continue viaţa. Nu este decât parţial nedrept că unii au huzurit în lume, în timp ce alţii au stat în frig şi au făcut foamea. Unii învaţă ce înseamnă austeritatea - alţii ce înseamnă viaţa calmă şi frumoasă. Contează însă ca austeritatea să nu se transforme în mizerie: iar unii conducători asta au făcut, sau fac şi azi, în continuare. Ca spirite întrupate, ei înşişi învaţă din propriile lor excese. Alţii învaţă să facă faţă exceselor altora.
Cu toţii învăţăm câte ceva. Şi ajungem să conştientizăm acest lucru, cândva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu