Sigur că este un subiect foarte complex, delicat în felul său. Sigur că, după aprecierea mea, nu este o minciună când omul declară că i s-a spus că este actuala reîntrupare a altcuiva din vechime. Nu este ceva asemănător faptului că omul iubeşte un anume personaj şi apare în public ca şi cum ne-am lua un ID pe Messenger. Adică dându-se în mod intenţionat drept cineva admirat de el însuşi, pentru a face impresie uluitoare asupra altora. El însuşi este uluit, dar, pentru că se consideră un ales, pentru că aşa ne-a învăţat societatea: că aleşii au parte de vorba lui Dumnezeu sau a trimişilor săi, îngerii, arhanghelii, chiar se cred aleşi, deschizători de drumuri şi încearcă să facă tot posibilul pentru a aduce la cunoştinţa societăţii ceea ce este şi face.
Puţini dintre cei care descoperă adevărul au curajul să se corecteze în public, dacă şi-au făcut deja anterior declaraţiile.
Să dezbatem un pic acest subiect.
Este unul dintre primele lucruri cu care unii oameni se confruntă când învaţă să penduleze sau să folosească ansa pe litere, sau intră direct în comunicare. Pe vremea când am început să pendulez şi eu, puţini ştiau bine despre comunicare; prin 1994, toată lumea pendula de zor sau mânuia ansa după 1 – 2 cursuri de radiestezie. Vremurile s-au schimbat, oamenii fac cursuri, intră direct pe comunicare, în meditaţii, apoi liber, chiar în stare cerebrală beta.
De ce ni se dau astfel de informaţii?? Pentru că, de regulă, se răspunde la întrebări pe care ni le-am pus cândva, deşi poate am uitat. Eu am observat atunci, la început, că toate lucrurile care mi s-au spus, fără să întreb eu, erau răspunsuri de acest fel, la întrebări mai vechi. Eu mi-am pus întrebarea aceasta când am citit în revistele dnei Aurora Inoan că deja apăruseră 20 de Napoleoni, vreo 30 de Marii Magdalene, alte personaje biblice. Observam că nu apărea nici un personaj din ramurile ştiinţelor, filozofi, oameni de artă, etc. … Plină de frică am întrebat şi eu: Am fost şi eu careva prin trecuturi??
Da, mi s-a spus. Ai fost papesa Ioana…
Am intrat în Pământ de ruşine.
Am plâns şi cu greu am ieşit în lume în următoarele zile. Dar trebuia. Amărâtă, chinuită, le-am spus: eu sunt de vină, nu trebuia să întreb… La ce mi-a trebuit să mă chinui aşa??
Mi s-a spus că voi înţelege cândva subtilitatea acestui eveniment.
Am crezut că al formei de încarnare (numeam şi eu, pe vremuri, încarnare, acum numesc întrupare..)
Eeeei, dragii mei, vremea a trecut, eu am învăţat multe lucruri apoi şi am ajuns să pot să îmi văd nişte vieţi anterioare… călugăr într-o mănăstire pe valea Cernei, gospodină prin regiunile pe care istoria le-a numit ţările Ligii Hanseatice… om de rând retras din faţa cotropirii romane în Dacia… un pitic mut ajuns în faţa lui Iisus, care nu a dorit să mă vindece, căci numai aşa (am înţeles eu abia acum) puteam să îmi ajut fraţii dintr-o leprozerie… Dar permiţându-mi să dorm când ajungeam în preajma lor, undeva departe, dar în raza picioarelor Lui… Aşa se simţea piticuţul bine…
Aveam eu ceva chestii mai subtile prin antichitate, dar mă vedeam mergând, când bărbat, când femeie, mereu pe drumuri de munte, străbătând câmpii şi dealuri, văi şi munţii, mereu în preajma unor oameni luminoşi ca nişte zei… niciodată fiind la fel cu ei… Aveau încredere în mine şi eu aveam încredere în dânşii, ştiam atunci ce făceau, dar când îmi cercetam zilele acelea nu mai ştiam nimic…
Am vrut să ştiu. Am înţeles că numai concentrându-mă pe universul societăţilor puteam înţelege rostul lor. Nu pe vieţile mele. Ele îmi dăduseră având şi încredere. Asta trebuia să fac, la rândul meu. Să încurajez lumea să aibă încredere.
Am înţeles că întrebarea nu e just pusă: ce, cine am fost într-o viaţa anterioară? Am fost de toate, am avut timpuri de glorie personală, timpuri obişnuite personale, am făcut ce trebuia să facem, ne-am înţeles sau nu rostul atunci – dar nici nu era necesar să îl înţelegem atunci, pe loc, decât din punctul de vedere al celor pe care le aveam concret de făcut. Să muncim, să apărăm, să călătorim, să luptăm, să învăţăm…
Astfel încât, atunci când unii clarvăzători spun oamenilor: „Atunci nu ţi-ai înţeles rostul!”, ar trebui să înţeleagă chiar clarvăzătorul că mai are ceva de înţeles: că fiecare face exact ceea ce are de făcut, la vremea când are toate condiţiile să facă, condiţii care i se oferă omului, spiritului întrupat, prin naştere, prin societate. Iar omul chiar face, chiar dacă nu se gândeşte la profunzimea celor care rezultă din activităţile sale. Pentru asta va avea alte timpuri, aici sau în alte locuri. Nu se pune problema dacă a înţeles atunci, se pune problema să înţeleagă în acest moment, când a venit vorba, şi cunoaşterea, despre aşa ceva. Şi nu trebuie judecat ca „netrezit” cel care încă nu o face, căci fiecare are timpul său, locul său, puterea sa. Mai devreme sau mai târziu.
Că există un timp pentru filozofie şi un timp pentru acţiune. Că cei care au făcut în trecut filozofie nu erau oameni de acţiune, iar dacă aveau cunoaştere înaintată nu erau obligaţi toţi să o pună într-un anume fel de practică, în societatea lor. Căci unii au acest rost, şi alţii nu au acelaşi rost. Fiecare cu destinul său, fiecare cu felul în care se putea gândi în vremurile pe care le trăia.
Că este total greşit să judecăm societatea trecută, orice societate trecută, prin prisma celor prezente şi să spunem că omul a avut păcate din cauză că nu gândea cum gândim noi azi…
REVENIND…
Nu se dau astfel de informaţii tuturor. Cei care nu primesc astfel de „minciunele” cred că sunt atât de puri, încât nu s-a legat de ei nici o „minciunică”… Vor înţelege că însăşi această formă este o cale de înţelegere a subtilităţii căilor de percepţie a propriei forme de orgoliu. Orgoliu care apare nu ca mândrie bucuroasă că omul a realizat ceva, ci ca formă de a judeca pe cei care trec prin aşa ceva. De a crede că, dacă sunt pe comunicare, fac parte dintre cei „ aleşi”. Părerea mea este că există, într-adevăr, înainte-mergători, dar pentru a face ceva, nu a judeca pe alţii. Să vadă clar ce nu se face în societatea lor şi să vadă ce poate face fiecare în parte, aducându-şi aportul după puterea sa.
Sunt cel puţin 2 sau 3 motive din care apar astfel de stratageme spirituale. Duritatea aparentă a metodei apare necesară din cauza unei societăţi agresive, radicală în exprimarea sa faţă de cei care se străduiesc să aducă puţină cunoaştere în plus. Nu se mai ard pe rug, se ameninţă pe faţă sau pe şest, se atacă subliminal şi se recurge apoi la oferte de însănătoşire, de lucru, de încartiruire în rânduri ce pot specula orgoliul, mândria.
Unor astfel de oameni le este necesar să treacă de orgoliul de a fi cineva. Şi îşi pot da seama de acest lucru, până la urmă, mai devreme sau mai târziu. Dacă nu-şi dau seama, vor merge pe această cale, din care oricum vor avea destule de învăţat.
Altora le trebuie aşa ceva pentru a fi încurajaţi. Fără un ascendent glorios nu ar avea nici un curaj să meargă pe un drum propriu, chiar dacă în compania altora. Treptat, după întărire, îşi vor da seama şi se vor replia singuri, cunoscând adevărurile proprii şi folosindu-le în mod echilibrat.
Altora li se formează în acest fel curiozitatea de a merge mai departe în cunoaştere, fie ea a societăţii sau aceea care abia acum intră în societate. Îşi vor cerceta vieţile anterioare şi vor înţelege nu numai cele pe care le reliefează azi societatea, ci şi multe alte aspecte: existenţa şi funcţionarea societăților vechi, existenţa şi funcţionarea unor structuri: sociale, planetare, universice. Mie mi s-a spus că, dacă sunt atât de afectată de ceea ce am aflat, de ce nu studiez cele care au fost, aşa cum au fost la vremea lor. Cu reverberaţii mult mai diverse decât acelea despre care ştim azi…
Şi aşa a fost. Un început de drum lung…
Vor mai fi fiind şi alte motive, voi o să cercetaţi, la rândul vostru şi o să găsiţi.
Puţini dintre cei care descoperă adevărul au curajul să se corecteze în public, dacă şi-au făcut deja anterior declaraţiile.
Să dezbatem un pic acest subiect.
Este unul dintre primele lucruri cu care unii oameni se confruntă când învaţă să penduleze sau să folosească ansa pe litere, sau intră direct în comunicare. Pe vremea când am început să pendulez şi eu, puţini ştiau bine despre comunicare; prin 1994, toată lumea pendula de zor sau mânuia ansa după 1 – 2 cursuri de radiestezie. Vremurile s-au schimbat, oamenii fac cursuri, intră direct pe comunicare, în meditaţii, apoi liber, chiar în stare cerebrală beta.
De ce ni se dau astfel de informaţii?? Pentru că, de regulă, se răspunde la întrebări pe care ni le-am pus cândva, deşi poate am uitat. Eu am observat atunci, la început, că toate lucrurile care mi s-au spus, fără să întreb eu, erau răspunsuri de acest fel, la întrebări mai vechi. Eu mi-am pus întrebarea aceasta când am citit în revistele dnei Aurora Inoan că deja apăruseră 20 de Napoleoni, vreo 30 de Marii Magdalene, alte personaje biblice. Observam că nu apărea nici un personaj din ramurile ştiinţelor, filozofi, oameni de artă, etc. … Plină de frică am întrebat şi eu: Am fost şi eu careva prin trecuturi??
Da, mi s-a spus. Ai fost papesa Ioana…
Am intrat în Pământ de ruşine.
Am plâns şi cu greu am ieşit în lume în următoarele zile. Dar trebuia. Amărâtă, chinuită, le-am spus: eu sunt de vină, nu trebuia să întreb… La ce mi-a trebuit să mă chinui aşa??
Mi s-a spus că voi înţelege cândva subtilitatea acestui eveniment.
Am crezut că al formei de încarnare (numeam şi eu, pe vremuri, încarnare, acum numesc întrupare..)
Eeeei, dragii mei, vremea a trecut, eu am învăţat multe lucruri apoi şi am ajuns să pot să îmi văd nişte vieţi anterioare… călugăr într-o mănăstire pe valea Cernei, gospodină prin regiunile pe care istoria le-a numit ţările Ligii Hanseatice… om de rând retras din faţa cotropirii romane în Dacia… un pitic mut ajuns în faţa lui Iisus, care nu a dorit să mă vindece, căci numai aşa (am înţeles eu abia acum) puteam să îmi ajut fraţii dintr-o leprozerie… Dar permiţându-mi să dorm când ajungeam în preajma lor, undeva departe, dar în raza picioarelor Lui… Aşa se simţea piticuţul bine…
Aveam eu ceva chestii mai subtile prin antichitate, dar mă vedeam mergând, când bărbat, când femeie, mereu pe drumuri de munte, străbătând câmpii şi dealuri, văi şi munţii, mereu în preajma unor oameni luminoşi ca nişte zei… niciodată fiind la fel cu ei… Aveau încredere în mine şi eu aveam încredere în dânşii, ştiam atunci ce făceau, dar când îmi cercetam zilele acelea nu mai ştiam nimic…
Am vrut să ştiu. Am înţeles că numai concentrându-mă pe universul societăţilor puteam înţelege rostul lor. Nu pe vieţile mele. Ele îmi dăduseră având şi încredere. Asta trebuia să fac, la rândul meu. Să încurajez lumea să aibă încredere.
Am înţeles că întrebarea nu e just pusă: ce, cine am fost într-o viaţa anterioară? Am fost de toate, am avut timpuri de glorie personală, timpuri obişnuite personale, am făcut ce trebuia să facem, ne-am înţeles sau nu rostul atunci – dar nici nu era necesar să îl înţelegem atunci, pe loc, decât din punctul de vedere al celor pe care le aveam concret de făcut. Să muncim, să apărăm, să călătorim, să luptăm, să învăţăm…
Astfel încât, atunci când unii clarvăzători spun oamenilor: „Atunci nu ţi-ai înţeles rostul!”, ar trebui să înţeleagă chiar clarvăzătorul că mai are ceva de înţeles: că fiecare face exact ceea ce are de făcut, la vremea când are toate condiţiile să facă, condiţii care i se oferă omului, spiritului întrupat, prin naştere, prin societate. Iar omul chiar face, chiar dacă nu se gândeşte la profunzimea celor care rezultă din activităţile sale. Pentru asta va avea alte timpuri, aici sau în alte locuri. Nu se pune problema dacă a înţeles atunci, se pune problema să înţeleagă în acest moment, când a venit vorba, şi cunoaşterea, despre aşa ceva. Şi nu trebuie judecat ca „netrezit” cel care încă nu o face, căci fiecare are timpul său, locul său, puterea sa. Mai devreme sau mai târziu.
Că există un timp pentru filozofie şi un timp pentru acţiune. Că cei care au făcut în trecut filozofie nu erau oameni de acţiune, iar dacă aveau cunoaştere înaintată nu erau obligaţi toţi să o pună într-un anume fel de practică, în societatea lor. Căci unii au acest rost, şi alţii nu au acelaşi rost. Fiecare cu destinul său, fiecare cu felul în care se putea gândi în vremurile pe care le trăia.
Că este total greşit să judecăm societatea trecută, orice societate trecută, prin prisma celor prezente şi să spunem că omul a avut păcate din cauză că nu gândea cum gândim noi azi…
REVENIND…
Nu se dau astfel de informaţii tuturor. Cei care nu primesc astfel de „minciunele” cred că sunt atât de puri, încât nu s-a legat de ei nici o „minciunică”… Vor înţelege că însăşi această formă este o cale de înţelegere a subtilităţii căilor de percepţie a propriei forme de orgoliu. Orgoliu care apare nu ca mândrie bucuroasă că omul a realizat ceva, ci ca formă de a judeca pe cei care trec prin aşa ceva. De a crede că, dacă sunt pe comunicare, fac parte dintre cei „ aleşi”. Părerea mea este că există, într-adevăr, înainte-mergători, dar pentru a face ceva, nu a judeca pe alţii. Să vadă clar ce nu se face în societatea lor şi să vadă ce poate face fiecare în parte, aducându-şi aportul după puterea sa.
Sunt cel puţin 2 sau 3 motive din care apar astfel de stratageme spirituale. Duritatea aparentă a metodei apare necesară din cauza unei societăţi agresive, radicală în exprimarea sa faţă de cei care se străduiesc să aducă puţină cunoaştere în plus. Nu se mai ard pe rug, se ameninţă pe faţă sau pe şest, se atacă subliminal şi se recurge apoi la oferte de însănătoşire, de lucru, de încartiruire în rânduri ce pot specula orgoliul, mândria.
Unor astfel de oameni le este necesar să treacă de orgoliul de a fi cineva. Şi îşi pot da seama de acest lucru, până la urmă, mai devreme sau mai târziu. Dacă nu-şi dau seama, vor merge pe această cale, din care oricum vor avea destule de învăţat.
Altora le trebuie aşa ceva pentru a fi încurajaţi. Fără un ascendent glorios nu ar avea nici un curaj să meargă pe un drum propriu, chiar dacă în compania altora. Treptat, după întărire, îşi vor da seama şi se vor replia singuri, cunoscând adevărurile proprii şi folosindu-le în mod echilibrat.
Altora li se formează în acest fel curiozitatea de a merge mai departe în cunoaştere, fie ea a societăţii sau aceea care abia acum intră în societate. Îşi vor cerceta vieţile anterioare şi vor înţelege nu numai cele pe care le reliefează azi societatea, ci şi multe alte aspecte: existenţa şi funcţionarea societăților vechi, existenţa şi funcţionarea unor structuri: sociale, planetare, universice. Mie mi s-a spus că, dacă sunt atât de afectată de ceea ce am aflat, de ce nu studiez cele care au fost, aşa cum au fost la vremea lor. Cu reverberaţii mult mai diverse decât acelea despre care ştim azi…
Şi aşa a fost. Un început de drum lung…
Vor mai fi fiind şi alte motive, voi o să cercetaţi, la rândul vostru şi o să găsiţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu