DIFERENTE

Buna dimineata!
Sunt atenta la diferenta intre sensibilitate si vulnerabilitate.
Dupa parerea mea, prin agresivitatea proprie ne vulnerabilizam. Explicatiile pot fi de natura sociala si de natura energetica.
Sensibilitatea intareste, creaza punti de legatura sufleteasca, chiar daca nu suntem obisnuiti. Durerea care apare este din neobisnuinta, cred eu, nicidecum din altceva. Nu invatam decat traind si acceptandu-ne sensibilitatile sa le folsim asa cum folosim creionul sau pensula pentru scris sau pictat. Poate chiar ca pe o dalta, pentru sculptat.

Sunt atenta la folosirea evaluarii unor fenomene, atitudini, evenimente - dar fara acuzare.
Sunt atenta la critica constructiva: cautand mereu sa nu merg doar pe calea relevarii aspectelor neconstructive, ci impletindu-le mereu cu aspectele constructive ale momentului, gandului, sentimentului - omului.
Incercand sa pastrez un echilibru intre atitudinea agresiva care inunda lumea noastra: admirata, sustinuta, confundata cu curajul dominat de demnitate, de omenie in adevaratul sens moral al devenirilor) si atitudinea defensiva, creata de agresivitatea mai mult sau mai putin constienta servita de multi dintre cei din jurul nostru: cu dispret de multe ori, cu indiferenta de multe ori, cu toleranta dispretuitoare in loc de toleranta ofertei de spatiu si timp de manifestare.
Judec (gandesc) despre toate cele cu care ma confrunt, dar fara sa acuz. Fara sa demontez. Intelegand ca fiecare din cele pe care eu personal le consider mai putin trebuincioase pt. mine - sunt de trebuinta - inca - pentru altul. Cine stie? Poate chiar si pentru mine. Nu as grabi pe nimeni sa ajunga undeva sau sa lase ceva, caci toate se coc in timpul lor personal: al omului, lucrului si timpului care se formeaza asfel.
Nu cer nimanui sa imi dea dreptate, este modul meu de a percepe realitatea care mi se desfasoara in fata. Daca cineva ma dispretuieste pentru toate la un loc, ii spun ca are tot dreptul sa o faca. Recunosc ca ma doare , dar si ca va trece. Si trece. Dar nu uit sa-i spun ca, cu cat se va purta mai rau cu mine, cu atat ma voi purta mai frumos cu el.
Cu oricine. Cei care se poarta frumos cu mine ma stimuleaza in egala masura sa gasesc atitudini, cuvinte, fapte si mai frumoase, si mai calitative: nu neaparat comparativ cu partenerul de discutie, ca sa nu se simta in competitie stimulatoare de agresivitate subtila, ci cu mine insami, cautand punctele mele slabe.
Punctele de adevarata vulnerabilitate. Pe care ni le cream singuri, ni le perpetuam. Numai noi putem sa ni le reparam, sa tesem si sa intarim locul candva bolnav.
Si pentru asta pot fi dispretuita, caci se poate crede ca multe puncte ale atitudinii de acest fel este ipocrizie. Dar eu cred ca este setarea din mers a atitudinii mele: caci simt si eu revolta, de multe ori primul impuls poate sa fie de harst! o palma morala! dar imediat vine gandul de echilibrare: pot mai mult decat atat. Imi pare rau ca uneori vine mai tarziu, dupa ce am dat palma. Poate doar si numai in gandul meu. Dar invat din toate.
Si atunci cu tot sufletul spun cuvantul bun sau doar concret. Pentru ca un cuvant bun poate revolta, prin neintelegere. Uneori avem nevoie de o mladiere. De aceea incep prin a oferi cuvantul de explicare, de evitare a agresivitatii, de creare a unei "bule" (spatiu, bucla) de linistire: pentru mine si pentru cei din jur.
Unii spun : abaterea atentiei. Mi se pare corect.
La buna revedere!!

CE NUMIM TEXTE SFINTE?

Exista o tendinta de negare fara discernamant a oricaror texte asa numit sfinte. Este drept, si eu cred ca unele texte nu sunt oferite cunoasterii lumii, alte texte au fost modificate, altele au fost analizate de-a lungul timpului unidirectional, dupa cum au mers dorintele, interesele vremurilor: insa au fost scrise cu inteligenta, chiar cu un anume fel de inteligenta expert-orientata catre astfel de dorinte, de interese.
Dar esenta a fost pastrata de multe ori, caci a existat intotdeauna un fel de teama de Dumnezeu, desi ea mergea doar pana la a crede ca orice crima scuza scopul aducerii pe calea iubirii... nu neaparat iubirii... a ascultarii de Dumnezeu.
De aceea astfel de texte, scrise de oameni de buna credinta, au fost realizate cu har, si ele sunt valabile in orice timpuri. De fapt aici se releva un aspect pe care il vom intelege pe deplin, la multe valente ale sale, in vremurile viitoare: timpul scurs pentru omenire de la glaciatiune incoace este prea scurt pentru ca sa se inregistreze evolutie in sens universic: totul este de fapt reamintire. Incet si sigur. Apoi: operare, activitate, gandire pe baza experientei trecute. Modelare, remodelare cu un patrimoniu activ, inflorit din radacini mai vechi.
Treptat ne activam perceptii, simturi, ne formam gandiri, activitati prin impletirea lor. Noutatile sunt variante de impletire a amintirilor fiecaruia dintre noi in parte. Din impletiri diverse se nasc noutati personale, dar nimic nu este principial nou in univers. Noi trebuie sa facem efortul de a gandi si actiona in conditii noi de traire: acestea sunt noi cu adevarat, in fiecare clipa, intr-un univers care se innoieste permanent. In astfel de conditii, si ceea ce facem noi este nou. Dar este un alt fel de noutate. Baza este aceeasi: noi ii ridicam insa calitatea, moralitatea, ne formam o demnitate noua, conforma calitatii si moralitatii noi.
Adică totul este asa cum este inscris pe blogul tau, NiMa, privitor la citatul din deschiderea lui:
"CEEA CE A MAI FOST, ACEEA VA MAI FI, SI CEEA CE S-A INTAMPLAT SE VA MAI PETRECE, CACI NU ESTE NIMIC NOU SUB SOARE " ( ECCLESIASTUL 1:9 )

Iata, de aceea ne trebuiesc textele asa-numit sfinte: adica lucruri general valabile, in timpul pe care il cuprindem dupa felul de orientare de azi. Asa ca, parerea mea este cum ca denumirea de text sfânt chiar este buna, in felul in care putem intelege azi lucrurile.
Nu in sens de mistic – adica fara a avea dreptul la analiza, la intelegerea superioara, la exprimarea cu cuvintele noastre noi. Chiar ne trebuie, caci ne orienteaza mereu in trairile noastre. Nu sunt mister, de nepatruns, de nediscutat, de luat fara discernamant. Mai dificil este de inteles ca fiecare avem dreptul la analiza, nu numai cei care privesc tematica unidirectional, profesional, mereu spre ascultare de ei de fapt, de oameni.
Dumnezeu ne poate spune multe printr-un singur cuvant. Dumnezeu ne orienteaza, noi trebuie sa aplicam. Aplicarea se face in multe directii, de aceea nu este de loc rau, cred eu, tot ceea ce a existat pana acum. Tot ceea ce gândim pe baza acestor texte. Este experienţă. Unii invatam sa nu mai facem, altii invatam sa ne ferim. Altii invatam sa ne ascundem urmele.
Si nu degeaba aflam ce a spus, ce a facut Iisus. Ar fi trebuit sa stim mai de mult, dar... vorba romanului, Niciodata nu e prea tarziu.

Draga Ni,
Ceea ce ai adus tu in discutie in comentariul tau-esenţă, pentru care iti multumesc frumos, este foarte important pentru noi, azi.

"Crinii campului ...care nu se ostenesc, nici nu torc" sunt usor de daruit, si de luat aminte la ei.
Si doar prin experiente personal-intime, fiecare isi poate descoperii propria padure sau ...pe a celorlalti.

"Cum Leul isi sterge urmele cu coada, asa si Hristos Mantuitorul meu, Trimis de Tatal Cel Nevazut,si-a sters urmele spirituale, adica natura divina"...

Multora le e placut sa primeasca crini, altii se intreaba la ce le-ar folosi padurea, codrul...
Multi se intreaba: la ce ne trebuie? La ce-i trebuie omului sa manance un automobil, la ce ne trebuie noua sa stim despre canalele eterice transcontinentale? sau celule de autostabilizare vibrationala? Scriam la un moment dat ca unii vor fi gandit la ce ii trebuia un abac celui care l-a inventat... sa-si numere servitorii, camarile de averi? Da, i-a trebuit. Poate si la alte lucruri i-a trebuit, dar nu cunoastem. Devoram, distrugem ceea ce nu este evident ca ne trebuie.
Da, fiecaruia ii trebuie cate ceva. Ce este dorinta unui om de a ajunge in vazul lumii? Nu altceva – din punct de vedere spiritual – decât ca alta cale pentru timiditatea sa nu exista, iar "vazul lumii" inseamna o amprentare puternica, o incarcare a subconstientului, chiar treptat si a constientului, cu experiența altor semeni, in fata carora s-ar fi inchis in alte conditii. Fiecare spirit este ajutat sa-si depaseasca neputintele, in fel si chip. Ajutat, impulsionat, valorizat.
Este ajutat chiar sa si distruga, ca apoi sa invete ca e usor sa distrugi, dar e greu sa construiesti. Si el stie, si obliga pe altii sa faca ceea ce este greu pentru el, apoi invata sa nu o mai faca, si sa se inhame el insusi la jug. Pana cand ajunge totul sa ii placa chiar, sa-şi descopere abilitatea de a îmbogăţi mai departe creatia neamului sau.
Ajungem sa iubim orice fel de „codri”, orice locuri, de la muntii cei inalti la adancurile oceanelor – lumi de o frumusete inimaginabila pentru cei care nu le-au vazut nicicand.
Sunt experiente umane.
Ne trebuiesc apoi cunosterile structurilor planetare, stelare, galactice, pentru a le intelege esentele de creatie, de intretinere, de functionare, modul in care le putem folosi. Si intr-una din postarile urmatoare voi detalia acest lucru, ca raspuns la unele texte care circula pe net, in care se tot spune ca unii dintre oamenii care se considera inaltati creeaza portaluri, aduc universul pe o cale buna, dupa ce entitati "cazute" au deviat intrega galaxie...
Sa stim ca "portalul" este partea mai usor vizibila a celulelor de stabilizare vibrationala, parti din matricea planetara, care nu apar si dispar, asa cum nu poate apare sau dispare o gaura dintr-un svaiţer. Portalul nu este gol, este plin cu o alta materie, mai greu de perceput, dar sunt momente in care multi o percep si se indoiesc de ceea ce vad cu mintea lor. Si incurajam pe cei care nu au incredere in percepțiile si simtirile lor.
Ascunderea urmelor este un semn foarte important pentru o anumita perioada de traire pe Pamant, pentru noi, oamenii. Ce ne trebuie sa stim ca in alta viata anterioara am fost Napoleon, Eistein, Fecioara Maria, Hera, Isis, Nefertiti, Zalmoxis... Ce frumos poate fi sa facem ce avem de facut fara sa ne credem ... "Cineva"... sa ne stergem urmele adica, așa… pentru ca atitudinea noastra sa ramana pur umana.

Sa fim ajutatori din multime. Sau de la margine, lasand toata libertatea semenilor sa primeasca sau nu darul, sa il considere sau sa-l desconsidere, sa-l iubeasca sau sa-l urasca.

SA INVATAM SA FIM AJUTATORI DIN UMBRA.

TRĂIND DIN NOU ZILELE MIJLOCULUI DE VARĂ

Ştiu că ar trebui să reiau câteva informaţii despre fenomenologia care se repetă an de an – deşi orice fenomen, chiar dacă este periodic de acelaşi fel, de aceeaşi natură, are unicitatea sa în univers, întotdeauna. Căci în fiecare moment universul este puţin schimbat faţă de clipa anterioară: planete şi stele se „nasc” şi „mor”, popoare spirituale noi intră în evoluţii, altele ies din evoluţiile lor, continuându-le în alte universuri. Activităţile curente de creaţie universică schimbă faţa locurilor, radiaţiile sunt diferite, în funcţie de ritmurile tuturor întrupaţilor: planete, stele, galaxii, cu biosistemele lor atât de variate.
Astfel încât, chiar dacă de pe Pământ vedem lucrurile aproape neschimbate, în perioade largi de timp ne dăm seama că schimbările devin evidente: lumina este alta, chiar întunericul este altul, noi ne-am schimbat, alţii se schimbă.
Şi putem să discutăm astfel despre multe, foarte multe lucruri…
Timp avem, suficient… Răbdare să avem!!!

Să pornim de la informaţia adusă de prietena blogurilor noastre, Li, căreia îi mulţumim cuminte şi frumos pentru cele aduse în discuţie.

„Astazi 26 iunie la ora 14,38 a avut loc cosmic o impletire a energiilor cosmice vechi cu cele noi formand dreptunghiul mistic si totodata combinarea tuturor energiilor planetare.”

Să vedem câteva lucruri pe care poate mulţi dintre noii mei cititori nu le cunosc sau nu s-au obişnuit cu asemenea informaţii privind cunoaşterea noastră străveche, a românilor: a geţilor. Cunoaşterea s-a pierdut între timp, încarcerată de structuri laice şi religioase de-a lungul timpului. A rămas doar intuiţia şi au rămas urme în diverse elemente de creaţie materială, în literatură, în muzica tradiţională. Vom discuta şi despre astfel de lucruri în curând, pe Drumuri Spirituale.
Geţii aveau astfel de cunoaşteri, păstrate din cele mai vechi timpuri, când omenirea se manifesta în mod curent în funcţie de ele. Foloseau cunoaşterile privind împletirea energiilor noi, cu cele vechi, cele locale cu cele general-planetare, cele planetare cu cele primite din întreg universul.
Mai mult, cunoşteau alte elemente subtile, care rămân valabile în orice timpuri.
Ştiau dintotdeauna că zilele Miezului de Vară şi Zilele Miezului de Iarnă sunt zilele optime pentru orice început. Ziua Miezului de Vară şi Ziua Miezului de Iarnă sunt zilele cu vibraţiile cele mai înalte ale anului: vara – pentru activitate fizică, iarna: pentru activitate spirituală.
(Se va studia articolul cu adresa:
http://cristiana-drumuri-spirituale.blogspot.com/2009/01/moii-i-nvturile-lor-2.html )
Toate popoarele lumii, de altfel, au avut această cunoaştere profundă a planetei noastre, a ritmurilor sale normale de viaţă.
În aceste zile, vibraţiile sunt asemănătoare celor din anul care vine, an de an mai înalte: şi pe fizic (vara), şi pe spiritual (iarna): cu vibraţia mereu în creştere. De aceea ele sunt zilele cu vibraţia cea mai mare a anului în curs.
Dar în trecut, când vibraţia era în diminuare, fenomenul era mult mai complex, căci vibraţia era mare, cea mai mare din an, însă aceea din anul următor era în medie mai mică decât aceea din anul anterior. Şi aceasta este perfect valabil – numai noi să o înţelegem corect: datorită împletirii ritmurilor planetare cu vibraţia mediul galactic, care poate să fie în coborâre sau în urcare, oferind particularităţi diferite condiţiilor de trai ale spiritelor întrupate.
Lucrurile nu sunt complicate de fapt, dar sunt complexe.
În consecinţă: în perioada următoare, energiile se vor „aşeza” – cum spune românul – adică: ne vom acomoda cu ele până la jumătatea verii. La sfârşitul verii vom observa, în timpul diverselor aplicaţii curente, că lucrurile sunt puţin schimbate faţă de anul trecut. Vom face tot cele pe care le ştim, doar că energiile noi le vor oferi altă „faţă”. Ne dăm seama, de asemenea, că multe lucruri pe care nu am apucat să le facem în trecut – nu se „lipeau” de noi – acum se vor face parcă singure. De multe ori vom înţelege că la sfârşitul verii parcă zburăm, plini de elan, iar acest lucru nu se datorează concediului, excursiilor de vară, muntelui sau mărilor, trăite din plin. Da, au şi ele importanţă, intuitiv omul îşi face concediul vara, aşteptând să se „aşeze” astfel energiile, iar vibraţiile să lucreze în corpurile noastre.
Deocamdată să ne obişnuim cu cele noi, chiar perfect noi, aşadar. În lunile următoare cunoscând astfel de lucruri, vom observa cum cele realizate se îmbunătăţesc simţitor, căci impulsurile pe care le primim azi îşi vor spune cuvântul.

LEUL ŞI FLOAREA DE CRIN

De dimineaţă am trecut repejor pe la blogurile preferate. Mi-a atras atenţia o frază din ETHOS, blogul doamnei NiMa.

“Iti daruiesc florile de Crin.. Padurea ti-o cauti singura !"

De regulă ne mulţumim cu florile de crin. Pădurea nu o mai căutăm… Ori ni se pare de prisos (ce să căutăm acolo?? Nu avem destule??) şi ne mulţumim cu crinii, ori ne e frică de ea.
Recunosc: nu-mi este frică de munte, de pădure. Mi-e frică deseori de codrii din inima omului. Al meu şi al celorlalţi. Dar mă strecor din când în când pe cărările lor ascunse, când le mai descopăr. Spun că doar până la un punct.
Oare când voi depăşi şi acel punct??

La Braşov, în Biserica Neagră, există o tapiserie în care apare un leu cu coada terminată (sau începută??) în formă de floare de crin. Când am văzut-o, m-am gândit timp de câteva secunde că este un nonsens... Pe urmă iar câteva secunde... element masonic... După ceva timp, m-am gândit că mai întâi vedem animalul din omul din faţa noastră, apoi descoperim şi floarea de crin. Animalul nu ne mai miră, chiar suntem obișnuiți cu el... Ce caută o floare de crin în coada unui leu?? Floarea de crin ni se pare elementul cel mai nepotrivit aici...
Când omul îţi va fi găsit drumul spre recucerirea omeniei sale totale, leul i se va părea din ce in ce mai nepotrivit...

ÎMPLETIND COSIŢELE PĂMÂNTULUI...

Sincer nu vreau sa fac publicitate Editurii For You: nici nu vreau sa denigrez, nici nu vreau sa incurajez. Mi-a fost la indemana sa preiau ultima fotografie prezentata de editura ca nwesletter, cu expimarea dorintei de a specifica de unde a fost preluat materialul.
O fac, in felul meu.
Imi spun parerea, caci imi este mereu ceruta, si ma cam eschivez, pentru ca nu vreau sa tulbur prea mult cu cele pe care cred eu: parerea mea despre extraterestri este un pic mai pragmatica decat ar dori sa fie cei care cred orbeste in orice fel de prezentare de acest fel. La fel ca si incredintarea mea ca liniile, desenele de la Nazca, bazoreliefurile prezentate de E. von Daniken, etc., nu ar fi opere ale unor extraterestri, ci ale stramosilor nostri care aveau un anume fel de a invata sa cunoasca realitatea inconjuratoare, universul in care traiau, in care traim cu totii, de altfel.
Voi aborda aceasta prezentare in capitolul despre Calatorii astrale, pe Blogul unui om cuminte, pe urma vom avea tot timpul sa studiem in detaliu aceasta vasta tema de discutii.

De aceea spun ca am preluat fotografia de la ultimul newsletter si vreau sa imi exprim parerea fata de aceasta prezentare. de fapt, fata de orice fel de astfel de prezentari.
Iata asadar care este parerea mea.

1.Daca vreti sa stiti cum se fac astfel de impletiri (caci s-a arata de mult ca in astfel de cercuri, forme linii etc., este vorba despre impletiri) va sfatuiesc sa puneti 5 6 perechi de ciorapi lungi (dressuri) intre rufele de spalat in masina, si sa le scoateti fara sa trageti de ele, dupa terminarea programului de spalat.
2. Daca vreti sa credeti in extraterestri care ar face acest lucru, parerea mea este ca mai bine ar fi sa ne intrebam de cand fac semenii nostri experimente cu ultrasunete (si alte feluri de sunete!), miscari din sateliti prin intermediul fluxurilor multidirectionale subtiri de aer care pot sa ucida (cercetarile bineinteles ca pornesc intotdeauna de la distrugerea - nu de la conservarea vietii) - desi ele ar putea foarte bine si sa repare, si sa conserve..
Iar astfel de experimente se fac cam de la inceputul anilor 1900.......
Suntem in anul 2010.....
Cam atat.

Nu mai semnez petiţii…

Primesc tot felul de cereri privind semnarea unor petiţii împotriva diverselor feluri de măsuri politice despre care şi eu, într-adevăr, cred că nu sunt cele mai salutare pentru întreaga viaţă care se desfăşoară în jurul nostru.
Eu văd aici o subtilitate pe care am sesizat-o mai de mult, dar mă văd acum pusă chiar în situaţia de a demara discuţia, explicarea poziţiei mele faţă de acest subiect.
Consider că revolta de acest fel (căci se alimentează o revoltă interioară bună unora – nu contest) nu mă caracterizează. Nu sunt atât de revoltată: sunt încredinţată de tot ceea ce scriu şi sunt încredinţată că tot ceea ce se petrece este normal: 1. hotărârile să nu fie bune, 2. revolta oamenilor să fie mare. Între ei, eu nu pot spune altceva decât că toate există, vor ţine, şi se vor echilibra exact la timpul potrivit. La fel – şi în viaţa mea de zi cu zi. Sunt câteva lucruri care mă tulbură şi pe mine, mă exprim omeneşte faţă de oamenii care m-au tulburat, dar îmi revin repede, înţelegând că toate se vor finaliza exact aşa cum, şi când trebuie.
Îmi este greu cu punctele mele de revoltă – chiar dacă cei care mă cunosc ştiu bine că sunt totuşi insignifiante, faţă de ale altora, care au vieţi de un milion de ori mai grele – ca să mă lupt şi cu cele care îmi vin mereu pe mail-uri. Nu pot să le duc înapoi – dar nici nu pot să nu spun că nu le semnez. Şi să explic şi de ce. Pentru ca să nu-mi alimentez propriile revolte, atunci când doresc de fapt să mi le estompez pe ale mele.
Dacă părerea mea este în armonie cu legile firii, acele legi foarte subtile – dar şi foarte puternice, deopotrivă – ea va acţiona acolo, adică în direcţia şi în punctul necesar, acolo unde este ea bună. Altă putere eu nu am. Dacă este necesar, ea va mobiliza exact ceea ce trebuie pentru ca totul să fie în armonie cu cauzalitatea supremă. Este drept că toate se fac prin oameni – acei oameni care pot să acţioneze, care au puterea să o facă.

Deseori oamenii se supără pe mine din varii motive, şi eu mă simt lovită de multe ori, şi nu-mi este ruşine de acest lucru, căci este un lucru foarte normal, foarte omenesc. Conducătorii religioşi ne-au învăţat că nu este spiritual să ne revoltăm… Eu cred că este spiritual să facem orice cu măsură. Chiar să ne şi revoltăm. Unde se întrece o anume măsură, unde am explicat că nu este convenabil, omenesc, măcar cât pot îndura eu, care sunt foarte sensibilă (cam ca… prinţesa pe şapte saltele + un bob de mazăre!!), mă revolt. Pe urmă mă armonizez cu tot ceea ce mă înconjoară – natura, oamenii din jurul meu – şi lucrurile încep să se schimbe. Nu ca în filme, pocnind din degete, dar încet şi mai ales onorând viaţa…

VISATORUL DIN ORIAH, INTELEPT AMERINDIAN

Nu ma intereseaza ce faci tu pentru a-ti castiga existenta.
Vreau sa stiu ce foc arde in tine si daca ai cutezanta sa visezi la realizarea a ceea ce porti in inima ta.

Nu ma intereseaza cati ani ai,
Vreau sa stiu daca iti asumi riscul sa pari nebun in numele iubirii tale, viselor tale si aventurii care este viata ta.

Nu ma intereseaza care planeta este in careu cu luna ta,
Vreau sa stiu daca ai atins cerul propriei tale tristeti, daca te-ai deschis datorita tradarilor vietii, sau daca te-ai asprit si daca te-ai inchis de teama unui necaz viitor.

Vreau sa stiu daca poti sa te asezi cu durerea, a mea, sau a ta, fara sa incerci sa o ascunzi, sa o micsorezi sau sa o opresti.

Vreau sa stiu daca poti sa simti fericirea, a mea, sau a ta, daca poti dansa cu fervoare si te poti lasa complet cuprins de extaz pana in varful degetelor de la maini si de la picioare, fara sa spui ca trebuie sa fim atenti si realisti ca sa nu cumva sa uitam care sunt limitele fiintelor umane.

Nu ma intereseaza daca ceea ce-mi spui este adevarat,
Vreau sa stiu daca esti gata sa-i deceptionezi pe ceilalti ca sa ramai sincer cu tine insuti si daca poti suporta sa fi acuzat de tradare, dar sa nu-ti tradezi propriul suflet.

Vreau sa stiu daca poti sa fi fidel si deci demn de incredere.

Vreau sa stiu daca poti vedea frumosul chiar daca nu-i tocmai dragut in fiecare zi si daca tu poti simti ca sursa vietii tale rezida in prezenta Sa.

Vreau sa stiu daca poti trai esecurile, ale mele, sau ale tale, si totusi sa continui sa stai drept pe marginea lacului si sa strigi catre argintata luna plina: “Da!”

Nu ma intereseaza unde locuiesti si cat castigi,
Vreau sa stiu daca te poti trezi dupa o noapte de tristete si de disperare, de indoiala sau durere si sa faci ceea ce trebuie facut pentru copii.

Nu ma intereseaza cine esti si cum ai ajuns pana aici,
Vreau sa stiu daca poti sa stai in mijlocul focului alaturi de mine si sa nu renunti.

Nu ma intereaza ce ai invatat sau unde ai invatat si cine te-a invatat ceea ce stii,
Vreau sa stiu ce te hraneste din interior cand totul se prabuseste in jurul tau.

Vreau sa stiu daca poti sa ramai singur cu tine insuti si daca esti fericit intr-adevar in propria ta companie in aceste momente de vid.