TU NU TE ROGI LA DUMNEZEU SĂ ÎMPRĂŞTIE NORII ŞI SĂ ALUNGE GRINDINA?

– A fost şi aici puţină grindină, dar m-am rugat şi nu a mai fost în scurt timp.. Tu nu te rogi la Dumnezeu să împrăştie norii şi să alunge grindina?
– Nu, nu fac asta niciodată. Ar trebui nici nu nu-ţi fie frică, nici să nu te rogi pentru a nu mai fi ceva, căci fiecare lucru pe lumea asta are un rost foarte clar. A propos… ştii de ce Dumnezeu a schimbat plafonul noros de pe timpul atlanţilor, cu cerul senin şi din când în când ploaie, ninsoare, etc., din aceste timpuri ale noastre??
– De ce?
– Uite de ce: ploaia sparge frontul mental dezordonat creat de gândurile oamenilor. Fără această ploaie am fi fost tot neamul omenesc mort, stins de câteva milenii, după ceea ce numim azi glaciaţiune. După ultima glaciaţiune.
Atlanţii aveau o activitate mentală de o complexitate cu totul deosebită, neînţeleasă din aproape toate punctele de vedere. Dar aveau şi o grijă cu totul specială pentru echilibrul forţelor în întreaga natură. Se crede că ei au distrus o civilizaţie, propria lor civilizaţie, dar nu este de loc adevărat acest lucru. Oamenii de după ultima glaciaţiune nu au mai putut avea, din cauza vibraţiilor planetare foarte joase, putere de ordonare a gândurilor lor. Dar altădată vom discuta despre aceste lucruri.
– Da, sunt convinsa ca este o legătură între gândurile oamenilor şi starea atmosferica…
– Grindina apare ca front de spargere a vibraţiilor joase strânse în straturile cele mai înalte ale atmosferei, care influenţează treptat pe cele mai de jos... Apariţia ei arată gradul de vibraţie joasă care a influenţat atmosfera planetei, Pământului. De fapt, nu este totul numai legat de activitatea umană (nu numai gânduri, ci toate vibraţiile care apar ca rezultat al activităţii umane), ci şi vibraţiile care se acumulează de la trăirile întregului biosistem planetar. Chiar dacă puterea mentală unei vieţuitoare mărunte nu este mare, volumul total, uriaş, al biosistemului planetar este cel care se adună şi creează influenţe destul de puternice.
Acum înţelegi de ce nici prin gând nu-mi trece să-mi fie frică sau să mă rog de încetare?
Am avut şi eu această tendinţă până la un anumit moment dat. Mă corectez întotdeauna dacă mai apare tendinţa de a ruga ceva pe Dumnezeu, mă străduiesc doar să-i mulţumesc pentru tot ceea ce îmi dă, sau nu-mi dă, sau corectează în viaţa mea.
De regulă mă rog involuntar pentru mama cu frică, atunci când ştiu că nu se simte bine, să-i lumineze Dumnezeu zilele pe care le are, să-i împrăştie gândurile de frică care o tulbură…
De parcă nu are nimeni grijă de noi, de parcă nu am fi ajutaţi tot timpul, indiferent dacă conştientizăm sau nu… De parcă nu aş ştii câte ştiu… Tot ne ia gândul pe dinainte…
Tot ceea ce a fost neplăcut în viaţa mea s-a dovedit a avea un rost foarte precis.
– Da, ai dreptate, dar mă gândesc la maşinile oamenilor care sunt afară, la grădinile oamenilor, la acoperişurile caselor şi, dacă vine grindina mare, le poate deteriora..
– Da, ştiu, aşa suntem noi, din economie la acumulare, aşa suntem obişnuiţi... Şi la mine e geamul deschis la camera mea şi acum sunt la serviciu... Toate sunt însă de trecut. Şi încă noi – eu, tu – avem resurse materiale destul de bune, dar sunt mulţi oameni care nu au…
– La ei mă gândesc când mă rog..
– Da, asta da, să întărim prin gândul nostru curajul omului de a face faţă la toate cele cu care se confruntă… De fapt, noi ne rugăm cu frică şi frica este aceea care o radiem în jur. Nu ne rugăm cu credinţă că Dumnezeu ajută sau că ne dă curajul să învingem greutăţile. Nu ne rugăm cam aşa: Doamne ştiu că îmi vei da puterea să trec prin toate acestea.
Ar trebui să nu fie o rugăciune, ci un dialog.