Am scris pe undeva, pe un forum sau la nişte comentarii undeva, nu mai ştiu, acest lucru pe care vreau să-l spun şi pe blogurile mele.
Nu neapărat cu acel sens de a nu recunoaşte ce am spus ieri, de a mă fofila din lucruri trăite până acum, ci cu acel sens al descoperirii vieţii în fiecare clipă a ei, cu sensul de a avea tot timpul din lume să cercetez, să ştiu, să fac o mulţime de lucruri!!
Ni se tot spune de mulţi, mulţi ani: Trăieşte fiecare zi ca şi cum ar fi ultima zi din viaţa ta!!
Mi s-a zgârcit pielea pe mine când am văzut scris prima dată acest lucru, dar pe undeva am înţeles, am acceptat şi am mers mai departe.
Şi am zis şi eu aşa o vreme… mai ales că mi-a murit un prieten în ziua când a împlinit 26 de ani, şi mai ales când a plecat dintre noi un tânăr frumos si iubitor, care avea 15 ani…
După un timp însă am spus aşa… Voi trăi ca şi cum aş trăi prima zi din viaţa mea, ca şi cum azi am descoperit viaţa, universul… adică încet, temeinic, simţind profund tot ceea ce îmi doresc eu, cercetând tot ceea ce îmi venea treptat în faţa ochilor…
Şi am câştigat viaţa mea întreagă, după ani de alergătură, parcă disperată să nu pierd nici un strop de viaţă, nici o palmă de pământ sau de stele…
Când toată lumea spune: Vai! Timpul s-a micșorat (!!).. Vine timpul ‘zero’… eu observ am tot timpul din lume să fac atât de multe lucruri !! Da, ştiu ca ‘timpul’ se schimbă, dar nu aşa, demontând realitatea. Şi demonstrez clar asta, cu toate cele pe care le fac, le trăiesc, le vorbesc: încet, dilatând efectiv timpul vieţii mele…
Şi spun oamenilor să nu trăim ca şi cum am fi cu faţa la zid – ci cu spatele la zid… În faţa noastră se află universul întreg…
Şi mai ales să nu trăim ca şi cum am avea ultima zi, ci ca şi cum am avea eternitatea în faţă.
Normal că fiecare dintre noi este liber să considere lucrurile in felul său, eu am spus aici doar ce cred şi ce fac eu..
Nu neapărat cu acel sens de a nu recunoaşte ce am spus ieri, de a mă fofila din lucruri trăite până acum, ci cu acel sens al descoperirii vieţii în fiecare clipă a ei, cu sensul de a avea tot timpul din lume să cercetez, să ştiu, să fac o mulţime de lucruri!!
Ni se tot spune de mulţi, mulţi ani: Trăieşte fiecare zi ca şi cum ar fi ultima zi din viaţa ta!!
Mi s-a zgârcit pielea pe mine când am văzut scris prima dată acest lucru, dar pe undeva am înţeles, am acceptat şi am mers mai departe.
Şi am zis şi eu aşa o vreme… mai ales că mi-a murit un prieten în ziua când a împlinit 26 de ani, şi mai ales când a plecat dintre noi un tânăr frumos si iubitor, care avea 15 ani…
După un timp însă am spus aşa… Voi trăi ca şi cum aş trăi prima zi din viaţa mea, ca şi cum azi am descoperit viaţa, universul… adică încet, temeinic, simţind profund tot ceea ce îmi doresc eu, cercetând tot ceea ce îmi venea treptat în faţa ochilor…
Şi am câştigat viaţa mea întreagă, după ani de alergătură, parcă disperată să nu pierd nici un strop de viaţă, nici o palmă de pământ sau de stele…
Când toată lumea spune: Vai! Timpul s-a micșorat (!!).. Vine timpul ‘zero’… eu observ am tot timpul din lume să fac atât de multe lucruri !! Da, ştiu ca ‘timpul’ se schimbă, dar nu aşa, demontând realitatea. Şi demonstrez clar asta, cu toate cele pe care le fac, le trăiesc, le vorbesc: încet, dilatând efectiv timpul vieţii mele…
Şi spun oamenilor să nu trăim ca şi cum am fi cu faţa la zid – ci cu spatele la zid… În faţa noastră se află universul întreg…
Şi mai ales să nu trăim ca şi cum am avea ultima zi, ci ca şi cum am avea eternitatea în faţă.
Normal că fiecare dintre noi este liber să considere lucrurile in felul său, eu am spus aici doar ce cred şi ce fac eu..
2 comentarii:
Nu stiu daca e bine sa traim ca si cum ar fi ultima zi...nici ca si cum ar fi prima zi; in prima zi de viata e ceva durere si sfortare la mijloc. Dar sunt de acord ca putem trai ca si cum am avea o eternitate in fata; ajutatorii mei (daca-mi permiti sa preiau licenta) mi-au soptit odata ca am o eternitate in fata sa le invat si sa le rezolv pe toate. De atunci nu ma mai grabesc si incerc sa adopt tactica pasilor marunti. Cu o oarecare liniste, fara prea multe asteptari, cu bucurie si mici furtuni in pahar cu apa. Cu firesc....firescul meu.
G
Da, la asta ma refeream, nu-i asa ca e grozav??
Licenta??!! Este licenta lor, am luat-o si eu de la ei!! Ehehehei!! Multe licente am luat de la ei!! Si inca ce multe mai avem de luat!! Doamne!! Vorbim de eternitati... de universuri...
Trimiteți un comentariu